This post was originally published on this site.
Fără a-l menționa direct pe Donald Trump, Carney a părut să se refere la politica agresivă a liderului american, care a amenințat în ultimele luni cu impunerea de tarife comerciale aliaților europeni și Regatului Unit, în paralel cu presiunile exercitate asupra Danemarcei și statelor europene pentru a ceda Groenlanda Statelor Unite. Pe rețelele sociale, Trump a mers chiar mai departe, postând o hartă a Americii de Nord și Groenlandei peste care a suprapus drapelul SUA
Așa-numitele „mari puteri” sunt de obicei definite ca statele care dețin un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU (China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite) datorită influenței lor economice și militare globale. Prin contrast, „puterile medii”, precum Canada, Australia, Argentina, Coreea de Sud sau Brazilia, rămân actori importanți în politica internațională, chiar dacă au economii mai mici.
În discursul său, citat de BBC, Carney a spus că lumea se află „în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”.
„Marile puteri au început să folosească integrarea economică drept armă, tarifele drept instrument de presiune, infrastructura financiară ca mijloc de coerciție, iar lanțurile de aprovizionare drept vulnerabilități de exploatat”, a afirmat premierul.
El a mai spus că „Canada s-a numărat printre primele țări care au înțeles semnalul de alarmă”, respectiv acela că geografia și alianțele istorice nu mai garantează nici securitatea, nici prosperitatea.
Tensiunile dintre Ottawa și Washington nu sunt o noutate. De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, acesta s-a referit frecvent la Canada drept „cel de-al 51-lea stat” și a vorbit despre o „integrare economică forțată” între cele două țări. Ulterior, SUA au introdus taxe vamale ridicate asupra principalului lor partener comercial de la nord. Iar mai recent, ambițiile sale în legătură cu Groenlanda, teritoriu autonom sub coroana daneză, au reaprins dezbaterile despre expansiunea economică și militară americană.
În discursul său de la Davos, Carney a subliniat că, în calitate de membru al NATO, Canada sprijină fără rezerve Groenlanda și Danemarca și „dreptul lor unic de a decide viitorul Groenlandei”.
„Angajamentul nostru față de articolul 5 este neclintit”, a adăugat premierul, referindu-se la clauza din tratatul NATO care stipulează că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor.
The post Premierul canadian susține că „vechea ordine mondială nu se mai întoarce” și are perfectă dreptate appeared first on Investigatoria.