Cumpăna Preafericitului: profit sau nonprofit?

La fiecare început de an, Patriarhul Daniel laudă cruciala muncă socială și filantropică a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Este mândria Bisericii și cel mai puternic argument pentru a rămâne strâns legată de statul român într-o relație de simbioză profundă.

La final de 2018, Preafericitul a decis că există totuși ceva mai important decât milostenia pentru instituția de cult pe care o conduce: banii. Așa că a închis un adăpost destinat victimelor violenței domestice din Bucureștii Noi – singurul din Sectorul 1 al Capitalei -, iar apoi a vândut  terenul, dar și clădirea, situate în zona cu cea mai bună perspectivă imobiliară din România. 

În vara lui 2018, Să fie lumină publica un antecontract semnat de Patriarhie pentru vânzarea terenului acestui centru, precum și solicitarea unei modificări de urbanism menite să permită construcția de blocuri pe lotul de pământ unde încă se jucau copiii găzduiți aici. 

Vânzarea terenului fusese pusă la cale de Patriarhie încă din anul 2017, când oamenii din proximitatea Preafericitului Daniel încheiaseră promisiunea de vânzare-cumpărare pentru generosul lot al așezământului social. Cel care promitea să cumpere era un om de afaceri apropiat de BOR, Ioan Popescu Strohlen, care era formal și reprezentantul ortodoxiei românești la Nisa, pe Coasta de Azur. 

În ciuda evidentei intenții de vânzare, reprezentanții Bisericii ne-au contrazis atunci cu virulență: Biserica nu vinde nimic, iar dacă prin absurd înstrăinează terenul de peste cinci mii de metri pătrați, o va face doar pentru a sprijini și mai abitir activitatea crucială a centrului social. La acel moment purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, astăzi membru CNA, a ajuns până la a pune între ghilimele jurnalismul practicat de colectivul Să fie lumină. 

Până la urmă, după nici patru ani, oamenii patriarhului n-au renunțat doar la teren, ci au vândut și clădirea așezământului. Firește, de „cruciala activitate social-filantropică” desfășurată acolo s-a ales praful. Curând, însăși clădirea va fi demolată, noul proprietar obținând deja o autorizație în acest sens. 

Imobiliarele au câștigat. Iar caritatea BOR s-a topit în apetisantul profit din tranzacție: mai bine de două milioane de euro pentru Biserică și oamenii ei.

2018. Pe strada Pajurei la numărul 3, în Sectorul 1 al Capitalei, o troiță din lemn de pe trotuar ne anunță că avem în față o clădire a Bisericii Ortodoxe Române. Este vorba de Așezământul Social „Patriarhul Justinian Marina”, un centru social al Asociației Diaconia, una dintre cele mai vechi organizații filantropice din cadrul BOR.

Centrul este destinat asistenței sociale pentru victimele violenței domestice și copiii proveniți din familii vulnerabile și este mândria Arhiepiscopiei Bucureștilor încă din 2004, de când a fost inaugurat. Toate canalele de presă ale Patriarhiei i-au dedicat reportaje scrise și video de-a lungul timpului, lăudând milostenia BOR.

Clădirea albă are în față o curte betonată, iar la interior șapte camere individuale, o cameră de zi pentru activități recreative, o cameră de studiu pentru copii, un cabinet medical și unul pentru consiliere. Clădirea are și o bucătărie, o cameră cu dușuri, spălătorie și toalete, iar la parter există și o capelă care permite organizarea slujbelor. 

În curtea din spatele clădirii este un parc dezafectat, cu leagane si tobogane ruginite, unde copiii mai bat mingea. Tot în curte mai există și o magazie mică pentru depozitare, așa cum aveau să constate reporterii Să fie lumină la o vizită de documentare acolo.

2025. Pe strada Pajurei la numărul 3 mai este de găsit astăzi doar troița. În curtea generoasă din spate a răsărit un bloc, iar clădirea centrului nu mai adăpostește nici femei victime ale violenței domestice, nici copii-cazuri sociale, ci muncitori care lucrează la un bloc aflat în șantier.

Fațada clădirii este acoperită cu un banner ce promovează viitoarele apartamente ale complexului Pajurei Residence. Curând nici fostul sediu al Așezământului Social „Patriarhul Justinian Marina” nu va mai exista, căci va fi demolat cu totul, existând deja o autorizație în acest sens.

Curtea din față nu mai este nici ea goală. Pe betonul ei a fost ridicată o construcție din containere ce servește drept showroom pentru vânzarea viitoarelor locuințe din primul complex rezidențial de lux din zonă, așa cum anunță pe site-ul de prezentare dezvoltatorul

Două milioane de euro a primit Arhiepiscopia Bucureștilor pentru a renunța la teren și clădire. Oamenii BOR au încheiat tranzacția, chiar dacă asta a însemnat să renunțe și la „munca social- filantropică” desfășurată acolo în beneficiul victimelor violenței domestice.

În investigația „Omul nostru din Monaco”, publicată în iulie 2018, Să fie lumină arăta că Patriarhia ceruse Primăriei Municipiului București un PUZ pe baza căruia să aibă dreptul de a construi „clădiri rezidențiale și comerciale” pe terenul de mai bine de jumătate de hectar din spatele centrului Justinian Marina din nordul Bucureștiului. 

Chestionați de Să fie lumină în procesul de documentare pentru investigația publicată în 2018, oamenii bisericii au contrazis atunci realitatea din acte. „Terenul respectiv nu este de vânzare!”, afirma Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române de la acel moment, într-un schimb de mesaje cu reporterii, negând evidența: o promisiune de vânzare-cumpărare pentru respectivul teren, legalizată la notar.

„Dacă acest teren ar putea fi vreodată vândut, aceasta s-ar face exclusiv în scopul întreținerii și dezvoltării așezământului filantropic menționat (centrul social pentru victimele violenței domestice, n. red.), dar și a altor centre similare pentru persoane fragilizate social”

, spunea Bănescu în acel context.

Afirmația acestuia privind importanța activității centrului social era dublată și de cea a preotului Ionuț Iordăchescu, consilier pe probleme social-filantropice la Arhiepiscopia Bucureștilor, care despărțea apele spunând că activitatea centrului, care ținea de Arhiepiscopia Bucureștilor condusă de Preafericitul Daniel, va continua „cu siguranță”.

Insistențele reporterilor Să fie lumină, contrariați în fața celor două realități paralele – cea din acte și cea susținută de comunicatorii BOR -, erau primite cu ostilitate de purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu.

„Tacticile dvs. „jurnalistice” au un scop care nu doar că nu vă onorează, dar suprimă orice posibil dialog firesc și bine intenționat pe care l-ați putea avea cu o instituție de maximă importanță precum Patriarhia Română.

Vă invit sa faceți lumină în propria dumneavoastră viziune asupra relației fundamentale între Culte și Stat, să vă lărgiți cât puteți de mult cultura generală și sa începeți o aprofundare serioasă a activității reale și plurale a Bisericii Ortodoxe Române în societate.

Mai ales a activității ei social filantropice, mai accesibilă pregătirii dvs. și a colegilor dvs. Subiectul doar aparent fascinant de care vă ocupați momentan […] este o problemă exclusiv internă, perfect legală și transparentă a instituției!”, susținea Bănescu.

Numai că, în scurt timp, oamenii Bisericii aveau să vândă nu doar terenul așezământului filantropic din Bucureștii Noi, ci și clădirea centrului social.

„Centrul nu mai funcționează. Nu știu să vă spun de când. De câțiva ani”, a transmis grăbită Ionela Ionescu coordonatoarea Așezământului Social „Patriarh Justinian Marina” într-o conversație telefonică purtată cu Să fie lumină în vara lui 2024. 

„Nu știu ce să vă spun despre locație și ce s-a întâmplat cu ea. Noi funcționăm în Sectorul 2 acum, pe zona de copii. Pe zona de violență (domestică, n.r.) sunt multe centre acum la nivelul Capitalei”, a completat femeia, confruntată cu faptul că în Sectorul 1 al Capitalei nu mai există niciun centru pentru victimele violenței. 

Între anii 2012 și 2018, 51 de femei victime ale violenței domestice și cei 90 de copii ai lor au găsit adăpost în Centrul Justinian Marina. Alți o sută de copii au frecventat, în aceeași perioadă, activitățile de zi ale centrului – un soi de after-school. Datele sunt de găsit în rapoartele anuale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sector 1.

De ce la DGASPC Sector 1? 

Așezământul Social „Patriarh Justinian Marina” a fost, vreme de 15 ani, unul din centrele coordonate la nivelul Capitalei de Asociația Diaconia, un vehicul ONG al Patriarhiei Române fondat în anul 1999 al cărui preşedintele de onoare este însuși Preafericitul Daniel, Patriarhul României, potrivit Raportului anual de activitate al Federației Filantropia publicat în 2024.

În toată această perioadă, centrul Justinian Marina a fost singurul adăpost pentru victimele violenței domestice din Sectorul 1 al Capitalei. Femeile victime ale violenței domestice și copiii lor puteau sta aici vreme de 60 de zile, perioadă în care primeau consiliere și suport pentru a-și găsi un loc de muncă, un curs de calificare, dar și pentru a-și înscrie copiii la grădiniță și școală. După ce părăseau centrul, femeile erau monitorizate încă cel mult jumătate de an.

Pe lângă capacitatea de a caza 18 mame cu copii aflate în situații de violență domestică, centrul avea și componenta de zi în cadrul căreia putea primi până la 30 de copii organizați în două săli de clasă, un fel de after school pentru copiii din comunitate proveniți din familii vulnerabile. 

Toate aceste servicii au fost, vreme de 15 ani, susținute și din bani publici. Legea permite instituțiilor publice să externalizeze servicii sociale pe care nu le poate oferi, așa că DGASPC Sector 1 a început parteneriatul cu oamenii patriarhului în 2003, printr-o convenție semnată între Asociația Diaconia și Consiliul Local al Sectorului 1. 

Această convenție se prelungea de la an la an, externalizarea presupunând ca Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 să deconteze salariile angajaților și cheltuielile aferente îngrijirii beneficiarelor și beneficiarilor.

În perioada 2006-2018, DGASPC Sector 1 a alocat Centrului Justinian Marina suma totală de 775.087,93 de lei.  

În bugetul estimativ pentru anul 2018, unul care presupunea o activitate la capacitate maximă, cheltuielile așezământului BOR se puteau ridica teoretic la 1.150.000 de lei, din care DGASPC SECTOR 1 ar fi putut acoperi aproape jumătate. Dar cum activitatea nu a fost nicidecum la capacitate maximă, DGASPC SECTOR 1 a alocat pentru anul 2018 doar micuța sumă de 53.827 de lei. 

Ultima convenție între cele două părți a fost încheiată pe 28 decembrie 2017 și a expirat pe 28 decembrie 2018. DGASPC Sector 1 nu a insistat pentru continuarea parteneriatului și s-a asociat în vederea continuării prestării serviciilor cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (instituția de profil a Primăriei Capitalei). 

Așa a ajuns Arhiepiscopia Bucureștilor pe 28 decembrie 2018 la o răscruce: fie alegea să-și continue munca social-filantropică la Centrul Justinian Marina exclusiv pe banii ei, fără sprijinul statului, fie vindeau proprietatea și „marcau” profitul. 

Cum nu mai erau ocupați cu „misiunea social-filantropică”, oamenii Patriarhiei, în frunte cu cel căruia-i fusese promis terenul, pe nume Cristian Popescu-Strohlen, intră într-o cursă pentru banii din imobiliare cu un alt cunoscut investitor, Michael Danny Topolinski. Acesta e un om de afaceri de origine canadiană stabilit în România după anul 2000, specializat în tranzacții cu terenuri aparținând fostelor fabrici din Bucureștiul comunist. 

Atât Patriarhia cât și Topolinski, prin firmele sale, au cumpărat bucăți din patrimoniul fostei fabrici Textila Dacia SA, situată în Bucureștii Noi, în cartierul Pajura. Patriarhia a cumpărat o fostă grădiniță și curtea de 5.091 de metri pătrați din spatele ei, unde a amenajat Așezământul Social „Justinian Marina”, iar Topolinski mai multe bucăți de teren, unele vândute de-a lungul anilor la prețuri-record, altele păstrate strategic.

Între acestea se numără și o parcelă de 264 de metri pătrați care, grație geografiei locului, devine esențială în dezvoltarea imobiliară de pe terenul centrului social pentru victimele violenței domestice: este singura cale de acces.

„Înfipt”, prin acea mică parcelă de teren, în coasta Patriarhiei, Topolinski a încercat să ajungă și el la profitul din terenul BOR.

Mai ales că, în plină stare de urgență COVID19 și pe finalul mandatului Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, în data de 30 aprilie 2020, Consiliul General al Municipiului București aprobă PUZ-ul care permite Patriarhiei – sau omului de afaceri căruia-i promisese deja terenul – să construiască blocuri pe fostul teren al deja fostului centru social al Patriarhiei.

Îngrijorat de concurența pe care Patriarhia i-o face pe piața imobiliară, Topolinski încearcă să anuleze chiar contractul prin care Patriarhia a ajuns proprietară pe clădirea centrului social și pe valorosul teren din jurul ei. Argumentul fiind chiar acela că preoții au cumpărat aici nu pentru a-și atinge obiectivele filantropice, ci pentru profit imobiliar, lucru care – susținea Topolinski – ar fi în totală contradicție, inclusiv din perspectivă legală, cu ideea de cult bisericesc. 

„(…) încă de la data achiziționării imobilelor existau indicii temeinice din care rezulta că pârâta (Patriarhia Română, n.red.) nu a achiziționat aceste bunuri în realizarea scopului pentru care a fost constituită, ci că acest act juridic reprezintă o investiție, fiind astfel o acțiune cu scop economic. (…) din acțiunile recente ale pârâtei rezultă că aceasta a înțeles să achiziționeze aceste bunuri pentru a a-și procura un beneficiu material”, acuză Topolinski în cererea cu care s-a adresat instanței pentru a obține anularea dreptului de proprietate al Patriarhiei pe ce a cumpărat de la defuncta Textila Dacia SA.

A ales să nu plătească, totuși, taxa de timbru pentru acțiunea în instanță, astfel că cererea i-a fost anulată direct.

Patriarhia, la rândul ei, îl dă în judecată pe Topolinski, cerându-i drept de trecere, pietonal și cu mașina, pentru a-și putea folosi terenul promis lui Popescu-Strohlen.

În paralel cu toate aceste litigii, la început de octombrie 2021, Patriarhia îi promite lui Popescu-Strohlen că-i vinde și clădirea centrului social, în care nu se mai întâmpla nimic „filantropic” de aproape trei ani. 

În fine, în 4 aprilie 2022, situația se tranșează definitiv printr-o tranzacție în trei: Topolinski, prin firma lui, cumpără, pentru două milioane de euro, atât fostul centru cât și terenul de peste 5.000 de metri pătrați, ambele promise lui Popescu-Strohlen. Cu alți bani, puțin peste un sfert de milion de euro, îl despăgubește și pe „omul din Monaco”, în schimbul cesiunii promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate cu Patriarhia.

Doi ani mai târziu, pe finalul mandatului ei de primar la Sectorul 1, Clotilde Armand îi dă lui Topolinski autorizație de construire pentru primul dintre blocuri: unul cu două niveluri la subsol, parter și șase etaje, în care vor fi amenajate 87 de apartamente cu cel mult patru camere.

Pe finalul aceluiași an 2024, Topolinski face rost și de bani: un consorțiu de creditori din Polonia îi dă acestuia 24 de milioane de euro, iar el garantează cu întreg proiectul imobiliar. Imediat ce dă colțul ierbii, în primăvara acestui an, liniștea locuitorilor din blocurile vechi de pe strada Pajurei este spartă de utilajele muncitorilor lui Topolinski, iar blocul, cu nouă niveluri, se ridică în doar câteva luni. 

În 2018, în ultimul an în care a funcționat,  Așezământul Social „Justinian Marina” a găzduit patru mame împreună cu cei șapte copii ai lor, cu toții cetățeni ai Sectorului 1. În plus, alți 15 copii mergeau aici zilnic pentru activități după școală. 

La final de 2018, când subalternii Preafericitului au ales profitul în detrimentul muncii sociale, iar parteneriatul nu a mai fost prelungit, în centrul social erau cazate două mame cu copii lor. Alți șase copii erau înscriși la activitățile de zi. 

Una dintre mame a fost transferată la un centru maternal, în vreme ce a doua a decis să renunțe la servicii. 

La trei ani de când Patriarhia a vândut centrul social, cea mai bogată unitate administrativ-teritorială din România – Sectorul 1 al Capitalei – continuă să nu aibă niciun astfel de serviciu social. Asistența socială din sector trimite victimele abuzurilor și violenței domestice în centre ale municipalității sau ale altor sectoare. Nevoia de astfel de servicii, de bună seamă, încă există.

E decembrie 2025, iar în clădirea fostului centru pentru victime ale violenței domestice intră oricine vrea să discute despre posibilitatea de a cumpăra un apartament în Pajurei 3 Residence, complexul rezidențial ridicat de afaceristul Topolinski. Fostul așezământ BOR a devenit „showroom-ul” proiectului imobiliar ce se înalță astăzi aici.

Actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Adrian Agachi, a refuzat o discuție telefonică cu echipa Să fie lumină, solicitând întrebările în scris. Confruntat cu informațiile despre vânzarea imobilului și, implicit, abandonarea activității caritabile desfășurate acolo, Agachi nu a mai răspuns mesajelor. Câteva zile mai târziu, acesta a revenit cu un sms prin care ne comunica decizia Patriarhiei de a răspunde întrebărilor noastre după publicarea investigației.

Deși nu mai vorbește în numele Patriarhiei de mai bine de un an, l-am sunat și pe Vasile Bănescu, pentru a-i aminti discuția din 2018. I-am prezentat pe scurt ce s-a întâmplat în acești ani cu centrul și realitatea de azi. Bănescu s-a scuzat pentru virulența declarațiilor de atunci și s-a mărginit la a spune că, dacă într-adevăr Patriarhia a vândut acel imobil și nu a mutat activitatea în slujba victimelor violenței domestice în altă parte, „este un fapt profund regretabil”.

„E păcat!”, a declarat Vasile Bănescu, plecat de un an și patru luni din poziția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, astăzi membru în Consiliul Național al Audiovizualului.

Pentru a afla dacă activitatea în beneficiul victimelor violenței domestice a fost mutată în alt spațiu după momentul sistării furnizării serviciilor în clădirea din Pajurei, Să fie lumină l-a contactat pe preotul Ciprian Ioniță, coordonatorul „serviciului social-filantropic” al Patriarhiei.

„Patriarhia are un singur serviciu social pentru victimele violenței în familie, undeva la Timișoara”, a declarat acesta.

L-am găsit. Și acesta este, la fel ca cel vândut pentru imobiliare în București, un serviciu „subvenționat prin bugetul local al Municipiului Timișoara”.

Clădirea în care centrul funcționa, și pe care acum noul proprietar se pregătește să o dărâme, era dată în concesiune pe zece ani (până în 2026) Asociației Diaconia de către Patriarhia Română. Evident, când contractul de vânzare între Patriarhie și dezvoltatorul imobiliar Topolinski s-a semnat, a dispărut și contractul de concesiune. 

Odată vândută clădirea fostului  Așezământ Social „Justinian Marina”, Asociația Diaconia nu a rămas doar fără patrimoniu, ci și fără activitatea sa de bază. În prezent, asociația mai împarte mâncare la câteva biserici din Capitală. 

Să fie lumină l-a contactat și pe preotul Ionuț Tutea, actualul președinte al Asociației Diaconia. 

„Când s-a întâmplat închiderea, era o campanie puternică din partea instituțiilor statului de deschidere a unui număr mare de centre pentru victimele violenței domestice din București și nu era oportun să continuăm să dublăm serviciile și ne-am gândit ca pentru o perioadă să vedem cum ne orientăm…”, i-a spus acesta reporterului Să fie lumină.

Campania la care face referire preotul nu e din 2018, ci din 2020, an electoral în care social-democrata Gabriela Firea se plimba pe la centrele existente și anunța deschiderea unuia de 100 de locuri. 

„Motivele închiderii nu le cunosc eu”, s-a scuzat părintele Tutea când am insistat în căutarea unor explicații mai precise. 

Preotul nu știe însă ce s-a întâmplat cu clădirea fostului așezământ social de pe strada Pajurei.

Cu voia Domnului și a Patriarhului Daniel, acolo vor fi apartamente de lux.

***

La documentarea acestui material au participat Bianca Albu (Public Record) și David Manolache (Centrul de Investigații Media).